Pierderea prietenilor și a familiei pe măsură ce vă treziți

Neioh – Familia din Taygeta

Iubiți prieteni de lumină!

Nu există nimic mai demoralizant decât pierderea relațiilor create cu iubire și încredere reciprocă. Dar, pe lângă această dilemă neașteptată, mulți dintre voi veți ajunge în situația de a îi pierde pe cei cu care vă aflați în relații apropiate, din cauza trezirii voastre spirituale. Această comunicare vă este adresată!

Oamenii iubesc confortul și sunt rezistenți la schimbare. Situațiile traumatizante din trecut sau chiar știrile actuale ce sosesc de peste tot de pe planetă vă vor face să vă agățați strâns de tot ceea ce vă face să vă simțiți bine.

Unii oameni se agață de bani, în timp ce alții cumpără cantități mari de articole decorative și lucruri materiale. Iar alții își găsesc mulțumirea în a avea familie și prieteni cărora să le împărtășească în mod continuu gânduri și idei.

Când cineva realizează adevărul și începe să se trezească spiritual către lumea din interiorul său, în mintea celor din jurul său apare adesea o fisură cauzată de confuzie. De multe ori cel care se trezește spiritual este considerat nebun sau că își pierde mințile. Dar adevărul este că el tocmai și-a găsit mințile, sub atenta îndrumare a sufletului său!

O dată ce vă dați seama că sunteți întreg și complet, nu veți mai permite egoului vostru să reacționeze la opinia altora despre voi. Lumina ființei voastre va străluci în tăcere, căci acțiunile voastre le vor spune multe celor care observă.

Amintiți-vă întotdeauna că o persoană poate percepe realitatea doar de la nivelul său actual de conștientizare. Acesta este în continuă schimbare, pentru toți oamenii care se conectează treptat la sufletul lor.

Uitându-vă în urmă la propria voastră cale, de-a lungul căreia v-ați poticnit din cauza doctrinei și a regulilor create pentru voi, veți fi uimit de cât de departe ați ajuns. S-ar putea chiar să nu vă vină să credeți că în trecut ați considerat real un lucru care acum vi se pare o nebunie! Bun venit acasă! Sunteți în plin proces de trezire!

Alinierea personalității cu sufletul vă va aduce claritate. Și chiar dacă omul va continua să trăiască în dualitate, sufletul său va începe să se exprime în multe feluri. Pe măsură ce lumina devine calea ce o urmați în călătoria voastră, este posibil să descoperiți că aveți noi interese, abilități mai mari, și mai puțină nevoie de aprobare din partea altora.

Vă reamintim adesea că jucați roluri unul pentru celălalt, pentru a vă ajuta să obțineţi o conștientizare și un scop mai înalte. Din acest motiv, puteți obţine pacea atunci când renunțați la relațiile discordante care v-au ajutat să deveniți cea mai bună versiune a voastră. Sufletul care sunteți cu adevărat vă va oferi pace atunci când luați decizia de a pune capăt unei relații care vă împiedică dezvoltarea ulterioară.

În cele mai multe cazuri, legătura va fi ca cea dintre ulei și apă, deoarece spiritul și materia nu pot fi unul. Există membri ai familiei și prieteni care își iau rămas bun pentru doar o clipă în atemporalitate. Dar darul care vi se oferă prin aceasta este lumina și expansiunea sufletului vostru. Ei nu vor uita niciodată lumina voastră, în timp ce sufletul lor va continua să experimenteze schimbări. Însă personalitatea lor s-ar putea să nu fie pregătită să recunoască acest adevăr.

Personalitatea s-ar putea să se dezlănţuie cu furie atunci când nu este aliniată cu sufletul. Dar voi ați plantat deja semințe de lumină, și va veni un moment când și ei își vor schimba percepția. Nu veți pierde niciodată o conexiune sufletească atunci când vine vorba de relații formate cu iubire. Gândiți-vă la asta ca la o pauză. Sinele superior al tuturor ființelor va elabora cel mai bun scenariu.

Dați-le drumul! Lăsați totul să plece! Abandonați-vă forței luminii, care va uni toate sufletele în iubire! Nu există forță mai mare și nimic altceva care să fie infinit!

En eeke mai ea!

Vă iubesc atât de mult!

Neioh

Un răspuns la „Pierderea prietenilor și a familiei pe măsură ce vă treziți”

  1. 💜💜💜🙏🙏🙏💙💙💙

     Recunostinta infinita!!!

     Multumesc,Neioh si familiei Taygeta!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.